Caci nu stiam,… ca-n mine-ncape DUMNEZEU
De curand am primit o poezie nespus de frumoasa. Si pentru ca eo bucurie sa o impartasesc si cu voi, iat-o :
“In dorul meu de Dumnezeu
Te-am cautat mereu, mereu,
Dar lumea toat-am colindat,
Si-n sanul ei nu Te-am aflat.
Si-n dorul meu de Dumnezeu,
Plangand, Te cautam mereu;
Caci duhul meu dorea odihna
Si negasind-o n-avea tihna.
Te-am cautat in avutii,
In haine bune, in bogatii,
Si-n scoli inalte Te-am cautat,
Dar Doamne, nu Te-am mai aflat…
Si ostenit am plans din greu,
Si zi si noapte, tot mereu,
Dar nimenea nu m-a-nteles,
De ce plangeam asa de des.
Tacut, priveam adeseori,
Spre luna, soare si spre nori…
Apoi cautam mai sus, spre stele,
Si le-ntrebam asa pe ele:
“O, nu cumva imi sunteti voi Stapanul meu?”,
Iar ele-apoi ma-ncredintau mereu, mereu,
Ca “nu-ti suntem noi Dumnezeu!
Ci de voiesti sa-L intalnesti,
In tine numai sa-L gasesti!…
In tine cata-L deci acum, iar nu in lume sau pe drum”.
Si-am plans atunci de bucurie, si de-o nespusa veselie,
Caci nu stiam, Stapanul meu, Ca-n mine-ncape DUMNEZEU !”
| Categoria: De suflet
