De curand am primit o poezie nespus de frumoasa. Si pentru ca eo bucurie sa o impartasesc si cu voi, iat-o :

„In dorul meu de Dumnezeu

Te-am cautat mereu, mereu,

Dar lumea toat-am colindat,

Si-n sanul ei nu Te-am aflat.

Si-n dorul meu de Dumnezeu,

Plangand, Te cautam mereu;

Caci duhul meu dorea odihna

Si negasind-o n-avea tihna.

Te-am cautat in avutii,

In haine bune, in bogatii,

Si-n scoli inalte Te-am cautat,

Dar Doamne, nu Te-am mai aflat…

Si ostenit am plans din greu,

Si zi si noapte, tot mereu,

Dar nimenea nu m-a-nteles,

De ce plangeam asa de des.

Tacut, priveam adeseori,

Spre luna, soare si spre nori…

Apoi cautam mai sus, spre stele,

Si le-ntrebam asa pe ele:

„O, nu cumva imi sunteti voi Stapanul meu?”,

Iar ele-apoi ma-ncredintau mereu, mereu,

Ca „nu-ti suntem noi Dumnezeu!

Ci de voiesti sa-L intalnesti,

In tine numai sa-L gasesti!…

In tine cata-L deci acum, iar nu in lume sau pe drum”.

Si-am plans atunci de bucurie, si de-o nespusa veselie,

Caci nu stiam, Stapanul meu, Ca-n mine-ncape DUMNEZEU !”

“6. Dar avem felurite daruri, dupa harul ce ni s-a dat. Daca avem prorocie, sa prorocim dupa masura credintei;

7. Daca avem slujba, sa staruim in slujba; daca unul invata sa se sarguiasca in invatatura;

8. Daca indeamna, sa fie la indemnare; daca imparte altora, sa imparta cu fireasca nevinovatie; daca sta in frunte sa fie cu tragere de inima; daca miluieste sa miluiasca cu voie buna !

9. Dragostea sa fie nefatarnica. Urati raul, alipiti-va de bine.

10. In iubire frateasca, unii pe altii iubiti-va; in cinste unii altora dati-va intaietate.”

Epistola catre romani a Sfantului Apostol Pavel (capitolul 12) 

Cu drag,
Ionelia C, coach ACC

Bruno Ferrero

În ciuda condiţiei lor nevoiaşe, doi dintre copiii familiei, cei mai mari voiau să-şi urmeze visul lor, acela de a-şi valorifica talentul pentru desen. Ei erau conştienţi de faptul că tatăl lor nu-şi permitea să-i trimită să studieze la Academia de la Nürenberg.

După lungi discuţii noaptea în patul lor aglomerat cei doi au stabilit un pact. Vor da cu banul, iar cel care va pierde va munci la mină şi va câştiga bani pentru a-l susţine pe celălalt să studieze la Academie. Apoi după ce fratele care va câştiga va termina Academia, după 4 ani îl va susţine pe celălalt să-şi completeze studiile, fie prin vânzarea operelor sale, fie muncind de asemenea la mină.

Apoi, într-o duminică după slujba de la biserică au dat cu banul, iar Albrecht Dürer a câştigat şi a plecat la Nürenberg. Albert a plecat în minele periculoase şi timp de patru ani şi-a susţinut fratele cu bani. Lucrările fratelui său au făcut imediat senzaţie. Gravurile lui, sculpturile şi pânzele cu ulei erau mai bune decât ale multor  profesori, iar atunci când a absolvit ajunsese să câştige sume importante. Când s-a întors în satul său familia a dat o cină pentru a-i sărbători triumfala întoarcere acasă. După o masă lungă şi memorabilă din care n-au lipsit muzica şi râsul, Albrecht s-a ridicat din capul mesei pentru a ţine un toast pentru cel mai iubit dintre fraţii săi, pentru anii de sacrificiu pe care i-a îndurat pentru că el să-i îndeplinească visul. Şi cuvintele de încheiere au fost: „Şi acum Albert, cel mai binecuvântat frate al meu, acum e rândul tău. Acum te poţi duce la Nürenberg să-ţi urmezi visul şi eu voi avea grijă de tine.”

Toate capetele s-au întors cu nerăbdare spre celălalt capăt al mesei unde stătea Albert. Lacrimile îi curgeau pe faţa palidă, iar capul plecat şi-l mişca dintr-o parte în alta, în timp ce repeta încontinuu nu, nu, nu.

În final Albert s-a ridicat şi şi-a şters lacrimile de pe obraji şi a privit spre figurile care îi erau dragi. Apoi, ţinându-şi mâinile aproape de obrazul drept a spus blând. Nu, frate, nu pot să merg la Nürenberg. Este prea târziu pentru mine. Uite, uite ce au făcut cei 4 ani de muncă în mină mâinilor mele. Oasele de la fiecare deget au fost strivite cel puţin o dată, iar în ultimul timp sufăr de artrită care mi-a afectat atât de rău mâna dreaptă încât nu pot nici măcar să ţin paharul pentru a toasta cu tine, cu atât mai mult să fac linii delicate pe pânză, cu pensula sau creionul. Nu frate, pentru mine e prea târziu.

Mai mult de 450 ani au trecut. Până acum sute din capodopereale lui Albrecht Dürer portrete, schiţe, desene în cărbune, gravuri etc. sunt expuse în orice muzeu mare din lume. Cel mai ciudat lucru este că ţie îţi e familiară doar una singură, a cărei reproducere o poţi avea acasă sau la birou.

Într-o zi, pentru a-i adduce un omagiu lui Albert pentru tot sacrificial sau, Albrecht Dürer i-a pictat fratelui său mâinile muncite cu palmele şi degetele subţiri îndreptate spre cer.

Şi-a denumit opera simplu „Mâini”, dar lumea întreagă şi-a deschis imediat inimile spre capodopera sa şi a redenumit tributul iubirii „Mâini în rugăciune”.

Data viitoare când vezi o copie a acestei creaţii emoţionante, mai priveşte. o odată. Da-i voie să-ţi amintească, dacă mai aveai nevoie că nimeni, nimeni nu reuşeşte singur.” (sursa : internet)

P.S. – In una din zilele trecute incercam sa cuprind cu mintea toate persoanele carora le sunt recunoscatoare. Mi-a dat seama ca sunt foarte multe…

Le multumesc din suflet.

cu drag,

Ionelia C

Moare cate putin cine-si face din televiziune un guru.
Moare cate putin cine evita pasiunea,
cine prefera negrul pe alb si punctele pe “i” in locul
unui vartej de emotii, acele emotii care fac ochii sa
straluceasca, oftatul sa surada,
si care elibereaza sentimentele inimii.

Moare cate putin cine nu pleaca atunci cand este
nefericit in lucrul sau;
cine nu risca certul pentru incert pentru a-si
indeplini un vis;
cine nu-si permite macar o data in viata sa nu asculte
sfaturile “responsabile”.

Moare cate putin cine nu calatoreste;
cine nu citeste;
cine nu asculta muzica;
cine nu cauta harul din el insusi.

Moare cate putin cine-si distruge dragostea;
cine nu se lasa ajutat.

Moare cate putin cine-si petrece zilele plangandu-si
de mila si detestand ploaia care nu mai inceteaza.

Moare cate putin cine abandoneaza un proiect inainte
de a-l fi inceput;
cine nu intreaba de frica sa nu se faca de ras si cine
nu raspunde chiar daca cunoaste raspunsul.

Evitam moartea cate putin, amintindu-ne intodeauna ca
“a fi viu” cere un efort mult mai mare decat simplul
fapt de a respira.

Doar rabdarea cuminte ne va face sa cucerim o fericire
splendida.

Totul depinde de cum o traim…

Daca va fi sa te infierbanti, infierbanta-te la soare.
Daca va fi sa inseli, inseala-ti stomacul.
Daca va fi sa plangi, plangi de bucurie.
Daca va fi sa minti, minte in privinta varstei tale.
Daca va fi sa furi, fura o sarutare.
Daca va fi sa pierzi, pierde-ti frica.
Daca va fi sa simti foame, simte foame de iubire.
Daca va fi sa doresti sa fii fericit, doreste-ti in
fiecare zi…

 Autor : Pablo Neruda, dupa numele real Neftalí Ricardo Reyes Basoalto (1904-1973) este un poet si om politic chilian, unul din cei mai importanti scriitori latino-americani ai sec. XX. In anul 1971, Pablo Neruda primeste Premiul Nobel pentru Literatura.

Cu drag,

Ionelia Chirvase

Veti intelege insa foarte curand ca Munca este o minge din cauciuc. Daca o veti scapa, va sari revenind la voi. Dar celelalte patru sunt bile de sticla. Daca veti scapa una dintre ele, aceasta ar putea fi definitiv afectata, crapata, zgariata, deteriorata sau chiar distrusa. N-ar mai putea fi niciodata asa cum a fost la inceput. Trebuie sa intelegeti asta si sa actionati inconsecinta.” Munciti eficient in timpul orelor de munca si plecati de la birou la timp.

Acordati timpul necesar familiei voastre, prietenilor si odihniti-va indeajuns.

Valoarea are cu adevarat valoare doar atunci cand este apreciata.

Bryan Dyson, fostul CEO de la Coca Cola

Povestirea este despre un fermier care trăia în Africa şi care datorită unui oaspete, a devenit foarte interesat de căutarea de diamante.
Diamantele fuseseră deja descoperite în abundenţă pe continentul african iar acest fermier a fost atât de fascinat de ideea diamantelor valorând milioane de dolari încât şi-a vândut ferma plecând să caute diamante.
A cutreierat tot continentul şi  pe măsură ce anii treceau, căutarea diamantelor şi averea pe care acestea i-ar fi putut-o aduce rămâneau o himeră. Pănă la urmă şi-a cheltuit toţi banii ajungând falit şi s-a aruncat într-un râu, înnecându-se.
Între timp, noul proprietar al fermei a dat peste o piatră ciudată de mărimea unui ou de raţă şi a pus-o pe pervaz ca un fel de curiozitate.
Un vizitator aflat în trecere a văzut piatra şi a rămas înmărmurit, în pragul unui atac de cord.
I-a spus noului proprietar al fermei că piatra cu aspect ciudat de pe pervaz era aproape cel mai mare diamant care a fost vreodată descoperit. Noul proprietar al fermei  i-a raspuns : „Păi, toată ferma e plină de ele” – şi aşa era.
Ferma a devenit Mina de Diamante Kimberley… cea mai bogată din lume. Fostul proprietar stătuse efectiv pe „zăcăminte de diamante” până când şi-a vândut ferma.

Ai descoperit zacamintele tale de diamante?

Cu drag,
Ionelia Chirvase

P.S. – Daca ti-a placut articolul si il consideri folositor si pentru alte persoane, trimite-le si lor linkul.

„Luati candidatii pe care vreti sa-i plasati si puneti-i intr-o camera in care se afla o masa si doua scaune. Lasati-i singuri doua ore, fara sa le dati nici o instructiune. Intoarceti-va dupa ce s-a scurs timpul, sa vedeti ce fac.
– daca au demontat masa, puneti-i la departamentul Inginerie
– daca numara mucurile de tigari din scrumiera, trimiteti-i la Financiar
– daca tipa si dau din maini, sunt buni la Productie
– daca vorbesc cu scaunele, un loc potrivit pentru ei ar fi la Personal
– daca nici macar nu ridica privirea cand intrati in camera, plasati-i la Serviciul Securitate
– daca incearca sa va spuna ca situatia nu este atat de proasta pe cat pare, trimiteti-i la Marketing
– daca au plecat devreme, puneti-i la Vanzari
– daca dorm, au stofa de Manageri.”

Sper ca v-a amuzat 🙂

Cu drag,
Ionelia Chirvase

Este primul pas. Sa afli cine esti. Este temelia, fundatia vietii tale.

Imi amintesc ca in primul an de psihologie am primit o intrebare foarte grea de la prof. Mielu Zlate: Cine sunt eu? Imi amintesc ca am insirat o serie de metafore care mi-a aratat ce imaginatie bogata am. Insa nu am aflat cine sunt. In fiecare an de facultate am studiat diverse instrumente care au descris fatete ale personalitatii, intelectului…M-am declarat partial satisfacuta.

Apoi am parcurs formare in diverse psihoterapii, teorii. Un demers adanc si palpitant care a mai adus putina lumina.

Apoi  am raspuns  pe hartie:
Care e scopul meu in viata?
Care sunt cele mai importante valori ale mele? (top 3)
Ce ma motiveaza?

Incursiuni meditative m-au purtat in corpul si inima mea. Foarte frumos. Revelatii minunate.

Si totusi o intrebare isi cerea cu putere raspunsul : Cine sunt? Aprope o luna m-a bantuit neincetat.

Deodata pe neasteptate am realizat cu toata fiinta mea CINE SUNT CU ADEVARAT. Personal cred ca e un raspuns valabil pentru orice fiinta nascuta pe acest pamant. Acum m-am linistit. Sunt multumita si fericita ca sunt cine sunt.

Ti-am impartasit travaliul meu cu un singur gand: sa te incurajez sa-ti constuieste-ti casa pe o temelie solida si adevarata. Continua sa lucrezi la ea pana cand rezultatul iti aduce pace si liniste. Demersul este personal, nu este usor, insa e frumos si merita tot efortul.

Cu drag,

Ionelia Chirvase

P.S. – Daca ti-a placut articolul si il consider folositor si pentru cei apropiati trimite-le si lor linkul.

“Spuneti-mi  oare este ceva luat mai putin in serios decat cuvantul? Umitor, socant, cum de nu pricep oamenii uriasa, colosala insemnatate a cuvantului omenesc.”
In ce consta puterea cuprinsa in cuvant? Sa nu credeti ca odata iesit din gura cuvantul se risipeste in vazduh si nu ramane din el nimic. Nu este asa. Cuvantul traieste, traieste secole, mii de ani. Pana acum rasuna cuvintele pe care le-au rostit marii Proroci ai lui Dumnezeu, care au trait multe veacuri inainte de Nasterea lui Hristos. Marile cuvinte ale lui Moise, marile cuvinte pe care le-au spus candva Sfintii Apostoli…traiesc de-a lungul  a mii de ani. Iar de vreme ce cuvantul traieste mii de ani, inseamna ca el este extrem de important. Iesind din gurile noastre cuvantul actioneaza intotdeauna, extrem de profund, asupra oamenilor din jurul nostru, ba chiar si asupra celor aflati departe.
Orice cuvant bun, intelept, traieste in inimile omenesti si aduce roade bune pentru multi ani. Orice cuvant rau, traieste de asemenea foarte mult, prinde radacini in mintile, in inimile oamenilor de aproape si de departe, le orienteaza gandurile si dorintele. Auzind cuvintele noastre rele, acestia sunt otraviti de ele si la randul lor rostesc cuvinte la fel de rele si de otravite.
Cuvintele intelepte si harice ale sfintilor zidesc dreptatea in lume fac un bine vesnic pe cand cele rele si pacatoase aduc necinste, ura, aduc o uriasa vatamare celor din jur si chiar omenirii intregi.
Cuvintele vii se propaga ca undele radio, se propaga prin spatiu si se revarsa in inimile si in mintile oamenilor. Cuvintele sunt o uriasa putere care ii uneste pe oameni sau ii desparte – ii uneste atunci cand cuvantul este plin de dreptate si adevar, ii desparte atunci cand este plin de clevetire si rautate fata de ei. Daca oamenii ar fi lipsiti de cuvant, ar semana cu animalele si viata omeneasca s-ar duce de rapa.”

Sper ca aceste cuvinte sa va aduca binele.

Cu  drag,
Ionelia Chirvase

P.S – Daca ti-au placut cuvintele si gandurile…impartasestele si cu prietenii tai.